Eliza Spătărelu, Glodeanu Sărat, Muntenia
Cântaţi Domnului o cântare nouă! Psalmi 96,1
"Draga mea, muzica aceasta nu este potrivită pentru tine!" i-am spus indignată fetei mele de paisprezece ani.
"Dar de ce, mami? Este muzică clasică!" mi-a răspuns ea mirată.
I-am explicat că, deşi este muzică clasică, nu înseamnă că este neapărat sănătoasă pentru minte şi suflet. Principalul rol al muzicii este acela de a transmite sentimente. Atunci când nu ne place să privim un lucru, întoarcem capul. Putem să refuzăm să gustăm ceva dezgustător, însă nu ne putem feri de muzică. Prin urechile noastre, pătrunde în creier şi în cel mai scurt timp suntem dominaţi de emoţiile pe care compozitorul a intenţionat să le descrie în cel mai atrăgător mod cu putinţă.
Atunci când sentimentele transmise sunt pozitive, cu atât mai bine, dar ce faci când ele sunt negative? Fără să vrei şi fără să-ţi dai seama, te simţi învăluit de senzaţii care nu îţi aparţin şi pe care poate că nu le conştientizezi. Muzica te poate linişti sau te poate mobiliza la acţiune; poate să te cufunde în butoiul cu melancolie; poate să îţi accentueze tendinţa spre dezordine sau spre răzbunare. Este extrem de subtilă şi foloseşte căi cu neputinţă de explicat.
Muzica pe care fiica mea încerca să o interpreteze la pian era plină de superficialitate, dezordine, îndepărtare de real şi refugiu în imaginar. Nu îmi plăcea să văd cum aceste caracteristici erau zidite încet, încet în sufletul ei. Fiecare notă în plus o atrăgea şi mai tare în capcană şi o făcea să fie mai puţin conştientă de ceea ce era în jurul ei. Aproape că vedeam cum se topeşte ultima urmă de autocontrol şi responsabilitate şi îi era foarte greu să înţeleagă ceea ce spuneam. Mă rog pentru fiica mea şi pentru alţi tineri ca ea, care cad zilnic în capcana "muzicii bune". Poate că nu ascultă hard rock; totuşi, muzica lor este nesănătoasă. Disperarea, deprimarea, neliniştea şi necredinţa transmise prin melodie pot fi mascate prin cuvinte aparent creştine. Iar noi suntem înşelaţi.
Alege să cânţi astăzi o cântare sănătoasă pentru sufletul şi mintea ta. O cântare care să-ţi întărească credinţa. O cântare care să-ţi aducă mintea în comuniune cu Împăratul tău. Roagă-L pe Dumnezeu să îţi dea discernământ în acest domeniu atât de important!
miercuri, mai 04, 2011
Valoarea exemplului
de Teodora Goran Câmpina, Muntenia
Din pruncie cunoşti Sfintele Scripturi, care pot să-ţi dea înţelepciunea care duce la mântuire, prin credinţa în Isus Hristos. 2 Timotei 3,15
Inima mea este plină de bucurie şi recunoştinţă faţă de Dumnezeu, pentru că m-a binecuvântat. El le-a oferit părinţilor mei un al patrulea dar preţios: însemnătatea numelui Teodora, în limba greacă, este -darul lui Dumnezeu.
Ca medic, tata era mereu solicitat să se îngrijească de problemele de sănătate ale oamenilor şi făcea acest lucru cu dedicare şi bucurie, oricând, la orice oră. După ce le recomanda tratamentul potrivit, nu uita să le vorbească şi despre Marele Medic, ce doreşte să vindece atât trupurile, cât şi sufletele lor. Unele persoane erau receptive şi îl invitau să revină. Atunci când se întorcea, tata o lua pe mama şi pe noi, copiii, şi mergeam împreună în vizite misionare. El deschidea Cuvântul Domnului înaintea oamenilor şi apoi formam un modest cvartet, lăudându-L pe Dumnezeu prin imnuri care să aducă mângâiere şi speranţă. Lacrimile din ochii celor ce ne ascultau, cuvintele lor de apreciere, rugămintea de a mai cânta şi de a-i vizita mai des m-au conştientizat încă din copilărie că nu există împlinire mai mare decât aceea de a trăi în armonie cu El şi de a-i ajuta pe semenii mei să-L cunoască. Aşa am învăţat de la tata, din a cărui inimă se revarsă şi azi dragostea lui Hristos, bunătatea, răbdarea şi spiritul de sacrificiu.
Mama a fost cea care ne-a înconjurat cu dragostea ei clipă de clipă, alegând să rămână acasă cu noi, să ne sfătuiască şi să ne ajute să facem alegeri bune la fiecare pas. Am învăţat de la ea valoarea modestiei, a tenacităţii şi încrederii în Dumnezeu în tumultul dificultăţilor vieţii şi, desigur, arta culinară sănătoasă. Şi în inima ei ardea permanent focul misiunii. În ciuda mulţimii îndatoririlor zilnice, găsea şi momente în care să împărtăşească vestea cea bună a mântuirii unei vecine sau prietene pe care o întâlnea atunci când mergea la cumpărături.
Am învăţat de la părinţi valoarea relaţiei cu Dumnezeu. Când mă trezeam dimineaţa, îi găseam studiind şi rugându-se, dorind să primească înţelepciune şi putere pentru provocările zilei. Ocaziile de închinare în familie au dat tonul la mulţumire pentru binecuvântările de care ne bucuram, au constituit cadrul pentru povestirea experienţelor zilei, pentru o bună organizare a lucrului şi conturarea perspectivelor de viitor.
Îl laud pe Dumnezeu pentru temelia bună pe care a aşezat viaţa mea şi îi încurajez pe toţi cei cărora li s-a încredinţat misiunea de a fi părinţi să colaboreze strâns cu Singurul care-i poate ajuta să se bucure de roadele investiţiei lor acum şi în veşnicie.
Din pruncie cunoşti Sfintele Scripturi, care pot să-ţi dea înţelepciunea care duce la mântuire, prin credinţa în Isus Hristos. 2 Timotei 3,15
Inima mea este plină de bucurie şi recunoştinţă faţă de Dumnezeu, pentru că m-a binecuvântat. El le-a oferit părinţilor mei un al patrulea dar preţios: însemnătatea numelui Teodora, în limba greacă, este -darul lui Dumnezeu.
Ca medic, tata era mereu solicitat să se îngrijească de problemele de sănătate ale oamenilor şi făcea acest lucru cu dedicare şi bucurie, oricând, la orice oră. După ce le recomanda tratamentul potrivit, nu uita să le vorbească şi despre Marele Medic, ce doreşte să vindece atât trupurile, cât şi sufletele lor. Unele persoane erau receptive şi îl invitau să revină. Atunci când se întorcea, tata o lua pe mama şi pe noi, copiii, şi mergeam împreună în vizite misionare. El deschidea Cuvântul Domnului înaintea oamenilor şi apoi formam un modest cvartet, lăudându-L pe Dumnezeu prin imnuri care să aducă mângâiere şi speranţă. Lacrimile din ochii celor ce ne ascultau, cuvintele lor de apreciere, rugămintea de a mai cânta şi de a-i vizita mai des m-au conştientizat încă din copilărie că nu există împlinire mai mare decât aceea de a trăi în armonie cu El şi de a-i ajuta pe semenii mei să-L cunoască. Aşa am învăţat de la tata, din a cărui inimă se revarsă şi azi dragostea lui Hristos, bunătatea, răbdarea şi spiritul de sacrificiu.
Mama a fost cea care ne-a înconjurat cu dragostea ei clipă de clipă, alegând să rămână acasă cu noi, să ne sfătuiască şi să ne ajute să facem alegeri bune la fiecare pas. Am învăţat de la ea valoarea modestiei, a tenacităţii şi încrederii în Dumnezeu în tumultul dificultăţilor vieţii şi, desigur, arta culinară sănătoasă. Şi în inima ei ardea permanent focul misiunii. În ciuda mulţimii îndatoririlor zilnice, găsea şi momente în care să împărtăşească vestea cea bună a mântuirii unei vecine sau prietene pe care o întâlnea atunci când mergea la cumpărături.
Am învăţat de la părinţi valoarea relaţiei cu Dumnezeu. Când mă trezeam dimineaţa, îi găseam studiind şi rugându-se, dorind să primească înţelepciune şi putere pentru provocările zilei. Ocaziile de închinare în familie au dat tonul la mulţumire pentru binecuvântările de care ne bucuram, au constituit cadrul pentru povestirea experienţelor zilei, pentru o bună organizare a lucrului şi conturarea perspectivelor de viitor.
Îl laud pe Dumnezeu pentru temelia bună pe care a aşezat viaţa mea şi îi încurajez pe toţi cei cărora li s-a încredinţat misiunea de a fi părinţi să colaboreze strâns cu Singurul care-i poate ajuta să se bucure de roadele investiţiei lor acum şi în veşnicie.
CEALALTÄ‚ DURERE
“Dacă vă urăşte lumea, ştiţi că pe Mine M-a urât înaintea voastră.” [Ioan 15:18]
„Până şi noaptea îmi dă îndemnuri inima”... şi de data aceasta a fost la fel.
Cu gândul la scumpul meu Domn Isus şi la lucrurile întâmpinate în viaţa mea, mi-am dat seama că durerea cea mai intensă nu e cea provocată de „cuie”, o durere a trupului; ci durerea sufletească.
Poate rana făcută de un cui sau de spinii ce zgârie fruntea, se va vindeca, cu timpul. Dar rana sufletului e atât de... diferită. Profundă. Încet trecătoare. Chiar memorabilă.
Durerea Lui sfâşietoare era în interior. O, şi cum să poţi iubi atâţia oameni ce te mint, ce-ţi întorc spatele, ce nu vor să te recunoască, ce calcă în picioare tot ce eşti Tu?! O, câtă dragoste...
El îţi va umple inima cu la fel de multă dragoste.
Poate nu înţelegi, dar cugetă asupra acestor 2 tipuri de durere. Şi apoi priveşte la El şi şopteşte-i să aline sufletul tău îndurerat...
Pentru ca in vara cand am trecut prin ocara si rusine pe nemerit L-am inteles perfect pe Cristos Domnul meu. si atunci am avut intrebari in ceea ce priveste suferinta fizica si cea a puterii cuvantului(cuvintele vin din inima -pazeste-ti inima mai mult decat orice ca din ea ies izvoarele vietii)..(cuvinte ce smulgeau din mine bucati de vise ,sperante ,de iubire si vedeam acele bucati trantite cu atata ura la pamant si zdrobite in calcaiul amar al nepasarii)
M-am gandit atunci ca nu durerea pumnului L-a durut pe El Domnul nostru,nu ca ii erau mainile strapunse ,ci acea durere ca era rastignit intre ura oamenilor si ignoranta cerului...
M-am gandit ce s-ar fi ales de mine daca in momentul acela i-ar fi trecut prin minte sa renunte ? sa se dea jos de pe cruce sub privirile celor ce stateau pe perimetrul lui de Cruce ,si sa zica s-a ispravit cu voi , dar ne-a dovedit inca o data ca si noi putem fi asemenea Lui, cand iubesti e greu sa renunti ...de ce? nu stim acum pentru ca noi cunoastem in parte ,dar cand va veni El vom cunoaste tot adevarul ...si de aceea imi e drag de EL si Ii iubesc venirea.
scris de Mira
„Până şi noaptea îmi dă îndemnuri inima”... şi de data aceasta a fost la fel.
Cu gândul la scumpul meu Domn Isus şi la lucrurile întâmpinate în viaţa mea, mi-am dat seama că durerea cea mai intensă nu e cea provocată de „cuie”, o durere a trupului; ci durerea sufletească.
Poate rana făcută de un cui sau de spinii ce zgârie fruntea, se va vindeca, cu timpul. Dar rana sufletului e atât de... diferită. Profundă. Încet trecătoare. Chiar memorabilă.
Durerea Lui sfâşietoare era în interior. O, şi cum să poţi iubi atâţia oameni ce te mint, ce-ţi întorc spatele, ce nu vor să te recunoască, ce calcă în picioare tot ce eşti Tu?! O, câtă dragoste...
El îţi va umple inima cu la fel de multă dragoste.
Poate nu înţelegi, dar cugetă asupra acestor 2 tipuri de durere. Şi apoi priveşte la El şi şopteşte-i să aline sufletul tău îndurerat...
Pentru ca in vara cand am trecut prin ocara si rusine pe nemerit L-am inteles perfect pe Cristos Domnul meu. si atunci am avut intrebari in ceea ce priveste suferinta fizica si cea a puterii cuvantului(cuvintele vin din inima -pazeste-ti inima mai mult decat orice ca din ea ies izvoarele vietii)..(cuvinte ce smulgeau din mine bucati de vise ,sperante ,de iubire si vedeam acele bucati trantite cu atata ura la pamant si zdrobite in calcaiul amar al nepasarii)
M-am gandit atunci ca nu durerea pumnului L-a durut pe El Domnul nostru,nu ca ii erau mainile strapunse ,ci acea durere ca era rastignit intre ura oamenilor si ignoranta cerului...
M-am gandit ce s-ar fi ales de mine daca in momentul acela i-ar fi trecut prin minte sa renunte ? sa se dea jos de pe cruce sub privirile celor ce stateau pe perimetrul lui de Cruce ,si sa zica s-a ispravit cu voi , dar ne-a dovedit inca o data ca si noi putem fi asemenea Lui, cand iubesti e greu sa renunti ...de ce? nu stim acum pentru ca noi cunoastem in parte ,dar cand va veni El vom cunoaste tot adevarul ...si de aceea imi e drag de EL si Ii iubesc venirea.
scris de Mira
Abonați-vă la:
Postări (Atom)