Ordinul nr. 123/2013
privind condiţiile de eliberare a permisului de conducere cu o nouă
valabilitate administrativă sau a duplicatului acestuia în cazul
pierderii, furtului sau al deteriorării permisului de conducere ori în
cazul schimbării numelui titularului, publicat în Monitorul Oficial,
Partea I nr. 495 din 06.08.2013 (M.Of. 495/2013).
In vigoare de la 08.08.2013
In temeiul art. 24 alin. (53) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002
privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu modificările
şi completările ulterioare, şi al art. 7 alin. (5) din Ordonanţa de
urgenţă a Guvernului nr. 30/2007
privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Afacerilor Interne,
aprobată cu modificări prin Legea nr. 15/2008, cu modificările şi
completările ulterioare,
ministrul afacerilor interne emite următorul ordin:
Art. 1. -
Prezentul ordin stabileşte condiţiile privind eliberarea:
a) permisului de conducere cu o nouă valabilitate administrativă, înainte sau după data expirării acestuia;
b)
duplicatului permisului de conducere pierdut, furat sau deteriorat ori
în cazul schimbării numelui titularului, înainte de expirarea
valabilităţii administrative.
